Acordarea serviciului de consultanță primăriei comunei Rublenița (r-nul Soroca)

06.08.2021

Pe data de 30.07.2021, la solicitarea primăriei comunei Rublenița (raionul Soroca), colaboratorii Institutului de Ecologie și Geografie, au efectuat o deplasare în teren cu scopul evaluării unei alunecări de teren, reactivate în prezent, din partea de sud-est a intravilanului. În cadrul vizitei, colaboratorii Institutului – Iurie BEJAN (șef-laborator), Nicolae BOBOC (cercetător științific coordonator) și Iradion JECHIU (cercetător științific) au inspectat zona afectată (inclusiv s-au efectuat câteva zboruri cu drona) și au identificat cauzele posibile care au contribuit la activizarea procesului de alunecare din cadrul comunei, și anume:

  • lipsa canalizării apelor pluviale în cadrul zonei;
  • precipitațiile abundente din lunile de primăvară și luna iunie, care au dus la infiltrarea unei cantități apreciabile de apă și, ca urmare, la creșterea presiunii hidrostatice în corpul alunecării vechi;
  • evacuarea apelor uzate de la gospodăriile riverane, și a celor care în perioada anului 2021 inundă în mod continuu beciurile locuitorilor;
  • lipsa canalelor de drenaj ce ar permite evacuarea apei pluviale din partea superioară a  versantului;
  • suprapîncărcarea părții superioare a versantului cu deșeuri, inclusiv cu luturi depozitate în ultima perioadă.

Principalele măsuri recomandate la moment sunt efectuarea lucrărilor de drenare a scurgerii pluviale din aria zonei afectate de alunecarea activă și, evident, împădurirea versantului și limitată rea pășunatului cel puțin în primii 5-10 ani după împădurire.

În următoarele zile, colaboratorii Institutului vor finaliza studiul și vor sistematiza măsurile privind stabilizarea alunecării de teren, care vor trebui implementate de către organele de decizie comunale și regionale.

Categorie:
Cuvinte-cheie: